Pentru programare ședință psihoterapie tel. 0764.815.898 sau contact@tatianamorari.ro

Somatizarea – ce este, cum mă feresc sau ies din capcana ei

CE ESTE SOMATIZAREA? ESTE OARE SOMATIZAREA STRIGĂTUL DUPĂ AJUTOR AL UNUI SUFLET ÎN SUFERINȚĂ?

Somatizarea reprezintă exprimarea perturbărilor psihologice prin simptome fizice (corporale). Clinicienii numesc acest proces „conversie”. Ne referim „psihosomatic” pentru a descrie boli fizice, despre care este necesară și o explicație emoțională, pe lângă cea fizică. „Psihosomatic” este la intersecția dintre medicină și psihoterapie. Astfel, într-un demers de explorare a unei „presupuse somatizări” medicul și/sau terapeutul este necesar să cunoască:

semnificația pe care o acordă (pacientul/clientul) propriei boli;
cum își gestionează sentimentele;
cum își gestionează relațiile;
care sunt apărările sale;
cum trecutul continuă să influențeze prezentul;
starea medicală generală;
ce ar putea fi semnificativ în legătură cu tiparul simptomelor în funcție de etapa de viață;
care este prognosticul și tratamentul/le medicale din prezent.

Faptul că vorbim astăzi despre somatizare, în fond este o veste foarte bună deoarece acest lucru demonstrează faptul că oamenii, în general, au înțeles că între psihic, corp și emoții există o legătură foarte strânsă. Iar, starea noastră de bine este determinată de existența și coerența dialogului dintre cele 3 părți. Însă, chiar și astăzi trimiterea la psihoterapeut este adesea ultima opțiune a unui medic de familie sau vine la finele unui lung șir de consultații la medici și chirurgi și după o grămadă de investigații și tratamente fără niciun rezultat. Deseori, persoanele care ajung în cabinetul psihoterapeutului pentru a explora cauzele psihologice ale unei boli, vin mai degrabă pasivi, simțindu-se deja respinși de medicii lor, cu care au avut o relație semnificativă. De aceea, este bine ca inițierea unui demers psihoterapeutic să aibă loc cât mai devreme.

FACTORI SOMATICI VS. FACTORI EMOȚIONALI

În cazuri diferite, importanța relativă a factorilor somatici (ce țin de corp) și emoționali variază în mare măsură. Multicauzalitatea și distribuirea variabilă a factorilor psihologici și nonpsihologici de la un caz la altul face dificilă punerea diagnosticului „boală psihosomatică”. Teoretic, orice boală este psihosomatică, din moment ce factorii emoționali influențează toate procesele fizice pe căile nervoase și umorale (hormonale).

Următorii factori pot fi cauze ale bolilor și merită a fi cercetați de către fiecare persoană atunci când se confruntă cu o boală:

ereditatea;
accidente survenite în timpul nașterii;
boli organice ale copilăriei care cresc vulnerabilitatea anumitor organe;
tipul de îngrijire primită în copilăria mică (cum a decurs procesul de încărcare, educația sfincteriană/mersul la oliță, orarele de somn etc.);
experiențe cu o încărcătură emoțională deosebită (accidente, pierderi, senzații puternice de pericol etc.) în copilăria mică și medie;
accidente care s-au soldat cu traume fizice;
climatul emoțional al familiei și trăsăturile de personalitate caracteristice părinților și fraților;
răniri fizice ulterioare;
experiențe emoționale ulterioare în cadrul relațiilor intime și profesionale.

Acești factori în diferite proporții influențează cauza bolii. Doar considerarea tuturor acestor categorii de factori și modul cum interacționează ei pot furniza un tablou complet al cauzei bolii.

Prin urmare, investigarea psihosomatică necesită o descriere detaliată și precisă a proceselor fiziologice corelate. Studiile fiziologice detaliate corelate cu descrieri psihologice ocazionale și vagi nu pot contribui la o înțelegere mai aprofundata a cuzalității bolii. Așa cum nu are sens să descriem cu precizie perturbarea activității cardiace, să o explicăm ca fiind cauzată de nervozitate, fără a da o descriere adecvată a conținutului afectiv și ideatic (vezi lista de mai sus).

DE CE UNII SOMATIZEAZĂ ȘI ALȚII NU?

Este necesar să vedem corpul ca pe un partener de dialog, de ce nu ca pe un prieten care ne poate ghida către o stare de echilibru fiziologic, cât și emoțional și mental. Această încredere în legătura dintre corp-minte-emoții reprezintă un factor important și facilitează remisiunea/vindecarea spontană – dovadă a faptului că al nostru corp este în stare să mobilizeze resurse imunitare formidabile pentru a învinge o boala, – așa cum demonstrează numeroase cercetări cu pacienți bolnavi de cancer. Vindecarea spontană, însă ridică 2 întrebări importante: de ce 2 persoane cu aceleași afecțiuni sau expuse acelorași condiții reacționează diferit. De ce unul posedă resurse suficient de puternice și celălalt are resurse mai puțin eficiente? Resursele noastre sunt influențate de vulnerabilitățile noastre fiziologice, dar și de puterea factorilor externi.

Cercetări clinice și numeroase studii pe diferite categorii de pacienți cu diferite boli, inclusiv cu cancer, demonstrează asocierea somatizării cu următoarele caracteristici psihologice:

lipsa acceptării de sine – de la „nu îmi place corpul meu în general sau o parte a corpului” până la „nu îmi place de mine pentru că sunt timid/ă sau furios/ă sau fricos/ă…”;
amorțirea psihologică sau evitarea exprimării emoționale, ruminarea, de exemplu, este o formă de inflexibilitate și de evitare experiențială, care îi face pe oameni să „se blocheze în mintea lor”;
reprimarea emoțiilor, în special a furiei, implică, de regulă, percepția că propriile dorințe, opinii și sentimente nu sunt acceptate sau importante pentru ceilalți. O persoană care își reprimă deseori emoțiile poate deveni exagerat de compliantă, atitudine însoțită de senzația că este prinsă într-o capcană. În consecință, persoana respectivă poate acumula furie, care se manifestă ulterior prin simptome dezadaptative (ex. comportament pasiv-agresiv, izbucniri necontrolate de furie, simptome psihosomatice, retragerea afecțiunii, „scandal”, abuz de substanțe);
prezența emoțiilor negative reprimate – o gamă largă de emoții negative cu o frecvență și o intensitate semnificative (de exemplu, îngrijorare, depresie, vinovăție, mânie, rușine). În spatele acestor emoții se află un set de convingeri negative disfuncționale, de obicei cu privire la sine și/sau viitor și la lumea înconjurătoare. Această emoționalitate negativă conduce la un nivel de stres ridicat și poate fi relaționată cu probleme de sănătate, cu nivel scăzut sau inadecvat al resurselor personale, cu focalizarea pe aspecte negative și cu insatisfacția din viață. Emoționalitatea negativă reprezintă un risc major pentru apariția unor probleme de sănătate mintală sau fizică și este o parte componentă a trăsăturilor de personalitate precum: anxietatea, labilitate emoțională, anxietatea de separare și submisivitatea;
aplatizarea afectivă cuprinde exprimări emoționale reduse în situații cu încărcătură emoțională. Asemenea persoane sunt rezistente la situații de contagiune socială, având reacții emoționale plate sau limitate, detașate, extrem de raționale sau chiar indiferente, ca și cum ar privi situația din afara problemei. Această trăsătură cuprinde și exprimări inadecvate a efectelor ca de exemplu a zâmbi în timpul unei tragedii. Aplatizarea afectivă în forme extreme duce la lipsa oricărei reacții emoționale;
autosacrificiul care, de multe ori, se suprapune peste conceptul de codependență, implică adesea senzația că persoana este excesiv de responsabilă pentru ceilalți; adesea aceste persoane se pot plânge de simptome precum dureri de cap, probleme gastrointestinale, dureri cronice sau oboseală. Probabil că simptomele fizice le pot oferi acestor persoane o modalitate de a atrage atenția asupra propriei persoane, fără să trebuiască să ceară acest lucru în mod direct și fără să fie conștienți de asta. Simt că le este permis să primească îngrijire sau să îi îngrijească mai puțin pe alții dacă sunt „cu adevărat bolnavi”. Este posibil ca aceste simptome să fie totodată și o consecință directă a stresului apărut ca urmare a faptului că oferă atât de mult și primesc atât de puțin în schimb. Acest dezechilibru relațional dintre „a da” și „a primi” devine problematic, persoana respectivă, acumulând furie, confruntându-se cu simptome psihosomatice, se simte deprivată la nivel emoțional sau
resimte orice alt fel de suferință afectivă;
narcisism – majoritatea persoanelor narcisice se simt pline de defecte. Din acest motiv, nu lasă alți oameni să se apropie prea mult de ei. Sunt prinse într-o atitudine ambivalentă față de intimitate: senzația lor de deprivare îi motivează să se apropie de cei din jur, însă senzația că sunt plini de defecte îi motivează să se retragă. pe de o parte tânjesc după afecțiune și apropiere, însă, în același timp, se simt inconfortabil și se feresc de intimitate în momentul în care încep să o primească. Ori de câte ori eșuează public în a atinge anumite standarde ridicate, aceștia se prăbușesc de la grandomanie la inferioritate și se simt rușinați. Asemenea eșecuri stau adesea la
baza depresiei lor sau a altor simptome precum anxietatea sau simptomele psihosomatice. De asemenea, de obicei, eșecurile grăbesc depunerea de eforturi înnoite de a supracompensa.
nevoia excesivă de afecțiune și de atenție – unele persoane par a se agăța de ceilalți, par a fi neajutorate; ele s-ar putea plânge de multe probleme fizice – simptome psihosomatice – cu beneficiul secundar de a-i determina pe ceilalți să le acorde atentie și să aibă grijă de ele (acest proces operează aproape întotdeauna în afara conștiinței lor);
starea de izolare/însingurarea în viață sau în relații care mai mult ne epuizează decât ne împlinesc;
tulburări de anxietate;
depresia;

ORIGINI ALE SOMATIZĂRILOR

Medicina de cele mai multe ori se preocupă să ofere soluții pentru cauza bolii și efectele sale, psihoterapia presupune demersuri pentru a descoperi și integra sensul bolii, după care se orientează spre a vindeca rana emoțională. Când spun descoperirea sensului bolii, nu mă refer la sensuri spirituale sau general valabile, cum ar fi: „Să fiu mai bun, mai blând sau mai generos cu cei apropiați” sau „Să accept faptul că există o voință supremă și că trebuie cu umilință să o acceptăm”. Din punct de vedere psihologic începem să ne apropiem de descoperirea sensului unei boli atunci când ne întrebăm despre originea ei psihologică.

Metoda de lucru ESPERE ia în calcul 7 origini posibile ale somatizărilor:

1. Conflictele intrapersonale – ceea ce fac este în contradicție cu ceea de cred și/sau simt sau doresc;
2. Situațiile nerezolvate precum dolii neîncheiate, mesaje nespuse/neauzite, situații suspendate;
3. Fidelități, misiuni, promisiuni, angajamente impuse sau pe care ni le-am asumat în situații de suferință („mereu voi avea grijă de sora mea”, „nu voi iubi pe nimeni așa cum l-am iubit pe tata”);
4. Pierderile, despărțirile – veștile neașteptate și care duc multă durere, relațiile neîncheiate;
5. Somatizări de filiație și de apartenență sunt în strânsă legătură cu nevoia de a fi recunoscut și de a aparține familiei, neamului etc. în acest caz este recomandat să fie studiată genealogia și mesajele moștenite pe linie feminină și masculină și identificate dacă există anumite „afecțiuni de neam”; sunt cercetate loialitățile directe („fac la fel ca și ai mei”) și loialitățile prin opoziție („fac invers, în ciuda a lor mei”); de multe ori se întâlnesc afecțiuni comune unui grup profesional, iar eu încep să mă plâng de aceleași simptome pentru că aceasta ar fi o dovadă a faptului că sunt „de-a lor”;
6. Violență primită sub formă de cuvinte, așa-zisele profeții ale părinților „lasă că o să crești și tu și o să vezi cât este dureros când ești la menstruație”, „dacă te masturbezi n-o să mai poți face sex cu o femeie”;
7. Rit inițiatic – blocajele sau conflictele intrapersonale după tot felul de ritualuri cum ar fi „frați de cruce”, inițierile pentru a face parte dintr-un grup de tineri sau atașament puternic față de tradiții religioase (post, abstinență etc)

ALERGIILE CA SOMATIZĂRI

Este adevărat că acum câteva decenii alergiile, bolile dermatologice, atacurile de panică erau mult mai rar întâlnite. De exemplu, alergia la ambrozie este des întâlnită astăzi și despre aceasta nu știam aproape nimic acum 20 sau 30 de ani în urmă. Eu nu am găsit studii asupra alergiei la ambrozie, dar putem lansa anumite ipoteze bazându-ne pe alte cercetări care au fost făcute:

alergia la ambrozie care este pe buzele tuturor astăzi poate fi un efect al unei nevoi narcisice a omului modern: „Mă simt special ca am și eu alergie la ambrozie….fac parte din grupul celor sensibili” (căci nu-i așa simțim această plantă de la sute de metri sau chiar kilometri);
sau mă sperii pentru că are toată lumea această alergie și o fac și eu dintr-o nevoie de a fi „în rând cu lumea”;
apoi, această hipersensibilitate fizică, cum spuneam mai sus „simt ambrozia de la kilometri” se reflectă și într-o hipersensibilitate interioară. De fapt, ce înseamnă hipersensibil? Înseamnă vulnerabil, fragil, poate chiar inflamat. Deci, pe de o parte această hipersensibilitate este rezultatul unui proces mai lung din trecut și pe de altă parte această hipersensibilitate înseamnă că instrumentele mele de percepție nu mai funcționează cum trebuie (sunt foarte sensibil = am toleranță foarte redusă = potențial și resurse mele de adaptare sunt minime);
apoi, dacă suferim de alergie la ambrozie e cazul să mă întreb dacă există factori în viața mea care mi-a pus astăzi la mare încercare capacitatea de adaptare și capacitatea de a face față la stres, capacitatea mea de a trăi cu speranță și de a rămâne în contact un anumit sens/scop? După această întrebare, în mintea multor oameni apar cuvintele „pandemie” și „război” care, de parcă nu ar fi fost de ajuns, au fost și sunt însoțite de instabilitate economică, geo-politică etc.
și ajungem la ideea că „viața nu mai este un loc sigur”, „totul este o mare incertitudine”, „nu mă mai simt în siguranță pentru că nu mă pot baza pe nimic: instabilitatea locului de muncă, inflație” și tot așa.
Această combinație amară de lucruri ne aduce fără să vrem în contact cu :

frici și teme existențiale: „frica de moarte”, „ce-am făcut cu viața mea?”,
„nu mai am timp să fac ce vreau, ce mi-am propus” pentru că vine vreo boală sau războiul peste noi, „viața nu mai are sens, totul este o cauză pierdută”;
frica de nou și necunoscut;
începutul pandemiei și începerea războiului au fost percepute de către mulți dintre noi ca vești foarte violente. Unii spun: „M-am simțit ca și cum am fost dezbrăcat și aruncat într-o apă cu gheață”. Adică, vestea a venit în conflict cu nevoia mea de predictibilitate.

Și lista ipotezelor poate continua. Fiecare persoană care suferă de vreo alergie e bine să se interogheze și să facă demersuri specifice pentru a descoperi sensul alergiei sale, căci nu există rețete! Sensul alergiilor la copii este căutat în relația lor cu semnificativii, de obicei în relație cu mama și/sau cu tata.

CE ESTE DE FĂCUT ÎN CAZUL SOMATIZĂRII?

Numeroase studii demonstrează faptul că chiar și o asistență psihică rudimentară poate aduce schimbări pozitive. Cum ar fi, grupuri de suport sau de dezvoltare personală pe anumite subiecte în cadrul cărora participanții primesc:

cunoștințe despre afecțiune,
poate și o consiliere nutrițională,
tehnici de gestionare a stresului,
îmbunătățirea competențelor de adaptare și
sprijin psihologic din partea facilitatorului și a membrilor grupului.

Rezultatele participării la asemenea grupuri se referă la scăderea intensității simptomelor, mai puține remisiuni ale bolii, vindecări spontane chiar și îmbunătățirea sistemului imunitar.

Ceea ce ajută mult este și dezvoltarea competenței emoționale și a capacității de a fi în relații responsabile în care sa nu ne simțim victime. În general, în cazul somatizărilor este bine ca persoanele afectate să încerce să inverseze procesul malign, prin înțelegerea cât este de valoros să devină mai blânde cu ele însele și mai tolerante cu propriul mod de a face față emoțiilor.

Desigur, factori pozitivi în tot acest proces constituie întreprinderea unor acțiuni concrete pentru a ne adapta și accepta noii termeni a vieții, cu boală cu tot.

SE IMPUN ACTIVITĂȚI:

cu scop de ventilare, de descărcare a tensiunilor;
rutine de igienă relațională (cum să cer, să dau, să primesc, să refuz);
iar in relație cu ceea ce este în exterior/război – sa nu ne expunem excesiv știrilor;
simbolizarea simptomului (găsim sau confecționăm un obiect) și ca într-un joc de rol sau în joacă să încerc să răspund la următoarele întrebări:

Dacă boala ar avea cuvinte și ar putea să îmi transmită un mesaj, care ar fi acesta?
Ce mesaj aș vrea eu să îi transmit bolii?
Vreau să iau în brațe obiectul care simbolizează boala sau nu?
Uitându-mă la acest obiect îmi vine în minte o situație, o amintire anume în minte?
Uitându-mă la acest obiect îmi vine să fac un anume gest față de el?

În cazul în care nu dorim sau nu ne simțim pregătiți să intrăm în acest dialog cu boala (simbolizată printr-un obiect) nu este nicio problemă. Putem pune acest obiect undeva la vedere și poate la un moment dat vom simți să inițiem un dialog mental cu el.

Dialogul simbolic cu boala noastră poate deveni o călătorie prețioasă de cunoaștere de sine și de găsire a unei stări de pace cu sine. Și acestea pot fi doar unele dintre cadourile pe care le putem obține.