Personalitatea dependentă

Persoanele „dependente” simt anxietate pronunțată atunci când sunt nevoite să ia decizii de zi cu zi, să inițieze sarcini sau să le ducă la bun sfârșit și atunci când se percep a fi respinse de ceilalți. Pentru a face față acestei stări de stres, ele caută îndrumare, reasigurări și susținere. Adesea se simt neajutorate pe cont propriu („Ce să mănânc la micul dejun?” sau „În ce să mă îmbrac?” sau „La ce oră să mă programez?” sau „Oare aș putea să mănânc asta?). Aceste persoane percep sarcina de a avea grijă de ele însele foarte dificilă.

Aprobarea socială pentru o persoană dependentă este o sursă de recompense, prin faptul că poate să îi dea senzația că este valoroasă și plăcută de ceilalți. Motivația acestui comportament, de obicei, are la bază două convingeri: lipsa de eficacitate personală și o viziune a lumii ca fiind un loc periculos. Date fiind aceste convingeri, persoana dependentă ajunge să se simtă vulnerabilă și devine foarte atentă la semne ale riscului din mediul său. Asumpția ei este: „Dacă am parte de susținere și protecție din partea altora, mă pot simți în siguranță!”

Din cauza faptului că depind de alții, persoanelor dependente ajunge să le fie frică de semnele care anunță abandonul și recurg la diverse comportamente pentru a evita rupturile pe care le anticipează. Aceste comportamente pot merge de la subiectivitate la agresivitate fățișă. Dacă respectivele relații se încheie, aceste persoane caută noi relații de care să depindă. Însă, în cauză că apelează la alții pentru protecție, nu au parte de acele experiențe care le-ar permite să traverseze cu succes provocările vieții. Așadar, este pus în mișcare un cerc vicios prin care comportamentul dependent facilitează întărirea convingerilor dependente.

Persoana dependentă prezintă un exemplu pentru ceea ce se numește o perspectivă autocentrată, în care celălalt este privit doar fiindu-i folositor în scop narcisic, pentru ceea ce el are nevoie, așa încât celălalt NU este luat în considerare pentru ceea ce reprezintă el ca persoană, ci doar ca sursă a felului în care îl face să se simtă.

Persoana dependentă se distinge prin mai multă neajutorare sau inhibiție decât este întâlnit în mod normal la persoanele care sunt deprimate sau anxioase; se teme de asertivitate până în punctul în care își compromite dezvoltarea normală și fundamentul stimei de sine. Există cazuri în care adulților le este greu să se afirme în cadrul familiei lor cu privire la domenii importante precum valorile și/sau aspectele de ordin financiar, permițând părinților intruzivi sau cu tendință de control să le dicteze standardele de viață, alegerea carierei sau alegerea religioasă.

Fără experiența primară de A-și DORI, copilul (viitorul adult) nu se va putea afla decât într-o stare de nevoie, de dependență. De aceea, un semn de sănătate mintală este dorința de a face, de a fi, de a avea.

Capacitatea de a depinde de alții – de a apela în caz de nevoie la prieteni, membri ai familiei, mentori, colegi și experți – este esențială pentru supraviețuirea oamenilor. În cazul persoanelor dependente de ceilalți, însă, dependența reprezintă un factor evoluționist care a luat-o razna, inhibând dezvoltarea individuală și perturbând relațiile interpersonale. Dependența poate fi văzută și ca o „abdicare de la autonomie”. Astfel, soluția poate cea mai potrivită pentru persoanele dependente este stabilirea unui echilibru între dorința de dependență și așteptările pe care le are cu privire la autonomie, încurajând pe această cale o formă adaptativă de interdependență.

Perioada de creștere a copilului, de asemenea, cuprinde etape de „distanțare” și „reapropiere” / predominanța nevoilor de autonomie vs. predominanța nevoilor de conectare sau simbioză. Pentru a asigura o creștere armonioasă a copilului și o maturizare firească și naturală a lui este important ca adultul să reușească să răspundă nevoilor distincte ale copilului în cadrul acestor etape. Această dinamică de apropiere/ distanțare se păstrează până la vârsta de 21 de ani. Această perioadă este de obicei asociată cu maturizarea completă a creierului și independența financiară a copilului.