Mesaje-cadou și mesaje toxice

Energie pentru că această metodă transformă procesul de comunicare în ceva fluid, suplu, însuflețit și vitalizant pentru toți cei împlicați.

Specifică pentru că metoda ESPERE oferă o nouă paradigmă a comunicării, una specifică, firească și naturală.

Ecologie pentru că propune reguli concrete, practice de igienă relațională.

Relațională pentru că aplicarea metodei ESPERE poate deveni o filozofie de viață prin care relația este văzută ca o legătură, o conexiune, un raport dinamic, o întâlnire autentică, un sentiment reciproc de întrepătrundere emoțională. În ESPERE relația este simbolizată printr-o eșarfă.

Comunicarea relațională, autentică este vitalizantă pentru toți cei care participă la ea, pentru că pune accent în primul rând pe împărtășire, pe punerea în comun (comun-icare) și exprimare; se alimentează din capacitatea reală, curajul și luciditatea de a pune în comun diferențe și complementarități; promovează atitudinea care favorizează maturizarea, pornind de la afirmații despre propria persoană; se bazează pe propoziții variate și nuanțate; contribuie la dezvoltarea laturii de „a fi”, de „a crea” și celei de „a deveni”.

Acum dacă aș simboliza mesajele-cadou printr-un organism viu atunci aș spune că ele, „mesajele cadou” au la bază următoarele elemente:

„Inima” unui mesaj-cadou este să vorbesc despre mine, să împărtășesc cum văd eu lucrurile și nu să vorbesc despre celălalt, iar cest lucru presupune:

1. să fiu vigilent și să nu mă las definit de către celălalt; nu mai vorbesc despre celălalt și nici nu-l mai las să vorbească despre mine; mă opresc din a cultiva „relația de tip claxon” (pe bază de „ tu, tu, tu…”): „Acum vii? Ai văzut ce oră e? Mâine o să fii obosit!”, „Dar oprește-te odată, nu vezi că devii obositor, enervant?”

2. să mă poziționez pentru a mă afirma, nu pentru a căuta acceptare sau aprobare; accepți să vorbesc doar de „la capătul meu de relație”, exprimând lucrurile doar din perspectiva mea: „Am să îți cer să te duci la tine în cameră, nu mai suport țipetele tale.”

3. să îmi asum curajul de a mă diferenția de celălalt, vorbesc despre ceea ce simt eu și îl invit pe celălalt să vorbească despre ceea ce simte el: „Eu chiar nu am chef să ies în seara aceasta, dar care sunt planurile tale?”, „Sunt nervos, iritat și am nevoie de părerea ta.”

4. să trăiesc cu bucurie starea de a fi ceea ce sunt.

„Sistemul de orientare” pentru un mesaj-cadou, simbolizate prin organele de simț, reprezintă clarificările – întrebările cu care revin pentru a mă lămuri eu dacă am înțeles bine un mesaj;

1. clarificările sau parafrazările mă ajută pe mine să mă asigur că am înțeles bine și îl ajută pe celălalt să se asigure că mesajul lui a fost înțeles just;

2. clarificările, de asemenea, ne ajută să prevenim proiecțiile, adică lucrurile pe care eu le cred despre celălalt, dar care riscă să nu aibă nimic de a face cu realitatea;

3. clarificarea mai ajută să evit să gândesc în locul celuilalt sau să anticipez și îl invită pe celălalt să se exprime.

4. tot prin clarificări încerc să fac mai bine diferența între ceea ce vine de la celălalt (și îi aparține) și ceea ce vine de la mine (și îmi aparține): „Pare că ți s-au înecat Corăbiile astăzi, iar eu nu sunt pe aceeași lungime de undă cu tine în dimineața asta…”, „Ție ți se pare nemaipomenită situația asta, însă pe mine continuă să mă preocupe…

„Membrele” care pun în mișcare mesajul-cadou reprezintă apelul la relație și la „împreună” – invită la fapte comune și nu este despre a face lucruri pentru celălalt sau în locul lui, chiar și dacă ar fi pentru binele lui (orice relație are două capete, iar eu sunt responsabil de capătul meu).

Mesajele toxice sunt acelea care sacrifică dimensiunea interpersonală și intrapersonală a relației și pune accent doar pe comunicarea de consum, bazată pe circulația informației, pe multiplicarea rețelelor de comunicație și pe creșterea densității informației. Acest tip de comunicare se bazează pe atitudini reactive și infantilizante: de tipul „totul sau nimic”, „sau, sau”, între tensiune și relaxare; pune accent pe acțiune, pe posesivitate și pe satisfacția de a avea, acumulare de cunoștințe și de experiență.

Cel mai des în comunicarea noastră de zi cu zi întâlnim următoarele tipuri de mesaje toxice.

Injoncțiunea sau mesajul care pune presiune pe celălalt, este mesajul care:

1. exclude libertatea celuilalt de a alege cum să acționeze, cum să răspundă etc. de exemplu, sunt părinți care spun „te rog” cu sensul de „trebuie” (am cerut de câteva ori copilul lui să facă ceva anume, acesta nu răspunde cererii mele și după trei cereri părintele spune „te rog să faci…” cutare lucru, dar o spune pe un ton apăsat, aproape iritat; ori noi în mod normal și firesc atunci când spunem „te rog” presupunem că oferim celuilalt și opțiunea de a spune nu);

2. ordinele exprimate prin „trebuie să”, „este stringent să”, „să faci asta”;

3. dublă constrângere: „Ești prea mic pentru a ieși afară în fiecare seară. Când vei fi mare, o să faci ce vrei tu, dar atunci n-o să mai ai tu chef” sau „Mă rog, ești liber să faci ce vrei, dar știi că tatălui tău n-o să-i placă”.

Devalorizare sau descalificare sub formă de:

1. comparații: „Ei, fratele tău, de ce poate să facă…?”, „Aș putea înțelege că Mihai a făcut așa ceva, dar de la tine aveam alte așteptări”

2. amenințarea sau șantajul de genul „Atenție, dacă faci asta, riști să…” sau „Atenție, o să ți se întâmple ceva rău”

3. reproșuri: „După tot ce am făcut noi pentru tine!”, „Mi-am sacrificat viața pentru voi, nu mi-am permis niciodată o vacanță și voi iată cum mă răsplătiți”.

Culpabilizarea sau refuzul de asumare a responsabilității de tipul:

1. sancțiunilor sub forma privațiunilor sau a respingerilor: „Fiindcă nu ai ascultat, nu vei primi…” sau „Dacă nu îți mănânci supa, nu vei primi nici felul doi…”, ori „Să nu îmi mai ceri bani de buzunar după ce ai făcut săptămâna asta”.

2. acuzații: „Din cauza ta, după nereușită aia, tatăl tău se îmbolnăvit”, „Mama ta nu a suportat rușinea de a te vedea însărcinată și nu știu dacă își va mai reveni vreodată, sărmana de ea!”

Întreținerea unor raporturi de forță de tipul dominator-dominat exprimată prin reacția de opoziție sau prin supunere. Cum mă protejez față de o asemenea poziție?

1. prin a refuza polemica și la a renunța de a fi aprobat.

2. prin valorizarea „apoziției” – înseamnă a pune punctul meu de vedere alături cel al celuilalt, pe când „opoziția” înseamnă a îndrepta punctul meu de vedere împotriva punctului de vedere al interlocutorului.