Ați zice că psihologii sau terapeuții trăiesc în bula lor, dar săptămâna trecută am citit despre conferința CES 2025, locul unde marii jucători ai industriei tech vin să prezinte viitorul. Și ce am descoperit acolo m-a făcut să mă gândesc la și munca mea din cabinet. De ce? Ei bine, iată concluzia mea: „De ce să fie simplu, dacă poate fi complicat?”

Periuța de dinți electrică cu AI. Telecomanda TV cu AI. Serios? O telecomandă care înțelege comenzi vocale pentru a face ceea ce tu puteai face mai simplu apăsând un buton? Și pentru ce avem nevoie de o periuță de dinți cu inteligență artificială? Este o acțiune mecanică, de rutină, care, oricât de cool ar suna, nu are nevoie să fie transformată într-un experiment științific. Și, ca să ne fie clar, orice AI integrat crește prețurile și automat transformă totul într-o povară economică. Vedeți, chiar și un psiholog poate face legături pe economie! 😄

Aceleași tendințe le văd și în cabinet. Unii clienți vin cu probleme emoționale, relaționale, traume și caută soluții complexe și sofisticate. Nu pentru că soluțiile simple nu ar funcționa, ci pentru că, în lumea noastră modernă, simplitatea (procesul pas cu pas) pare cumva... prea simplă. E ca și cum simplitatea nu ar mai fi la modă. Complicațiile au devenit „noul cool.”

De ce complicăm lucrurile? Poate pentru că simplitatea pare să minimizeze gravitatea problemei noastre. E ca și cum ne-am spune: „Dacă problema mea e complicată, sigur soluția trebuie să fie și mai complicată.” Ca atunci când vezi o telecomandă cu AI și te gândești: „Ei bine, poate eu chiar am nevoie de așa ceva. Butoanele sunt prea... simple pentru mine.”

Dar complicațiile, oricât de atrăgătoare, au un efect secundar: complică și mai mult viața. Te trezești că ai transformat o sarcină de două secunde – cum ar fi schimbarea canalului la TV – într-un proiect de o oră. Și, sincer, cine are nevoie de mai mult haos?

În ciuda atracției pentru soluții complicate, adevărul este că simplitatea nu este întotdeauna sinonimă cu ușurința. A aborda o problemă simplu poate părea banal, dar acest lucru nu înseamnă că procesul este lipsit de provocări. Soluțiile simple cer adesea claritate, curaj și consistență – trei elemente care sunt, în sine, dificil de menținut.

Provocările simplității

Confruntarea cu rezistența interioară: Alegerea unei soluții simple te pune față în față cu propria dorință de a evita sau amâna confruntarea cu problema.

• Exemplu: În loc să inițiezi o discuție sinceră cu partenerul despre o problemă, simți tentația de a căuta căi ocolite – citind articole, consultând prieteni sau analizând excesiv.

Acceptarea pașilor mici: Progresul prin soluții simple poate părea lent și poate genera nerăbdare sau frustrare. Oamenii vor rezultate imediate, iar procesul pas cu pas poate fi perceput ca insuficient.

• Exemplu: Atunci când încerci să îmbunătățești sănătatea, o simplă plimbare zilnică poate părea prea banală pentru a face o diferență. Cu toate acestea, consistența acestei acțiuni aduce rezultate.

Învățarea disciplinei emoționale: Simplitatea cere deseori să accepți lucrurile așa cum sunt, fără a te lăsa distras de complicațiile mentale pe care le creezi. Aceasta implică un exercițiu de autocontrol și disciplină emoțională.

• Exemplu: În loc să te pierzi în analiza detaliată a unui conflict, să alegi să îți exprimi clar sentimentele poate fi simplu, dar nu ușor.

De ce simplitatea pare dificilă?

Simplitatea cere renunțarea la supraanaliză: Alegerea soluțiilor simple implică să ai încredere în ele și să renunți la căutarea permanentă de alternative. Este greu să accepți că uneori un gest mic este suficient.

Simplitatea dezvăluie adevărul: Soluțiile simple pot scoate la suprafață adevărul despre noi sau despre situația noastră. Acest lucru poate fi inconfortabil, dar necesar pentru progres.

Lipsa de validare externă: Soluțiile simple sunt mai puțin spectaculoase și nu atrag aceeași recunoaștere externă. Este nevoie de încredere interioară pentru a le valoriza.

Cultura complicației și rezistența la simplitate

Tendința modernă de a complica lucrurile reflectă o teamă colectivă de vulnerabilitate și de a nu fi „suficient de bun.” Simplitatea ne provoacă să ne confruntăm cu esențialul – o sarcină care este simplă doar în teorie. Însă, paradoxal, tocmai acest proces poate aduce claritate și autenticitate în viețile noastre.

Mesaj-cheie: Simplu nu înseamnă lipsit de provocări, ci înseamnă să acționezi cu claritate și consecvență, în ciuda complexității emoționale și mentale care te înconjoară.

Este fascinant cum, în fața problemelor noastre emoționale, avem adesea tendința de a complica lucrurile. Soluțiile simple sunt frecvent respinse în favoarea unor strategii elaborate, chiar și atunci când acestea sunt mai greu de aplicat și, uneori, mai puțin eficiente. Dar ce anume stă în spatele acestei dorințe de a complica lucrurile? Un răspuns important se află în neîncrederea în proces – și o preferință inconștientă pentru complicații.

Când ne confruntăm cu o problemă emoțională complexă – traume, relații deteriorate sau sentimentul de gol interior – avem tendința de a căuta soluții grandioase, sofisticate, care să rezolve totul dintr-o dată. Este ca și cum am vrea să „mâncăm un elefant dintr-o singură înghițitură.” Soluțiile simple, care presupun pași mici și constanți, par deseori prea banale.

Dar realitatea este că elefantul nu poate fi mâncat dintr-o înghițitură. El trebuie „mâncat” bucată cu bucată, pas cu pas. Vindecarea este un proces care necesită răbdare, consistență și încredere că fiecare pas mic contribuie la un progres mai mare. Și aici apare întrebarea: de ce să fie simplu, dacă poate fi complicat?

De multe ori, respingem soluțiile simple, crezând că ele nu sunt suficiente pentru a rezolva probleme complexe. Este ca și cum am spune: „Problemele mele sunt mari, deci și soluțiile trebuie să fie grandioase.” În încercarea de a găsi acea soluție „perfectă” sau „sofisticată,” ne trezim construind scheme elaborate care, în loc să ne ajute, consumă timp, energie și resurse. Acest tip de gândire nu face decât să ne epuizeze înainte de a începe efectiv procesul de schimbare.

Exemple de complicare excesivă:

- În relații: În loc să ai o discuție sinceră și directă cu partenerul despre nevoile tale, citești zeci de articole despre cum să comunici eficient, analizezi în detaliu fiecare strategie, dar amâni conversația pentru că nu te simți încă „pregătit.”

Simplu: Începe prin a spune ceva sincer și direct, cum ar fi: „Mi-ar plăcea să discutăm despre cum mă simt în această perioadă.”

- Ești neliniștit și ruminezi după ce ai primit un mesaj urât:
În loc să acționezi simplu și să îți gestionezi emoțiile, începi să analizezi excesiv mesajul: de ce a fost spus, ce înseamnă, cum ar trebui să răspunzi. Rămâi blocat în gânduri, iar neliniștea crește.

Simplu: Ia un post-it și scrie exact cuvintele care te-au deranjat. Apoi rupe-l, distruge-l sau aruncă-l, în timp ce spui cu voce tare:
„Aleg să nu primesc acest mesaj. Nu-mi folosește, nu mă definește și îl las să plece.”
Acest gest simbolic te ajută să îți recapeți puterea asupra situației și să eliberezi tensiunea emoțională.

- Te simți vinovat după un conflict cu cineva drag:
În loc să îți recunoști partea ta de responsabilitate și să inițiezi o discuție sinceră, începi să analizezi toate detaliile conflictului, să presupui ce ar putea gândi cealaltă persoană și să plănuiești scenarii despre cum să gestionezi situația.

Simplu: Trimite un mesaj simplu: „Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Aș vrea să discutăm despre asta când ai timp.” Acest gest deschide calea către reconectare fără a te pierde în complicații mentale inutile.

- În sănătate fizică: În loc să faci o scurtă plimbare zilnică sau să începi cu câteva exerciții simple acasă, începi să cauți sala „perfectă,” să îți cumperi echipament nou, să planifici o întreagă rutină complicată. Până termini toate pregătirile, te simți deja obosit și demotivat.

Simplu: Ieși din casă pentru o plimbare de 10 minute. Nu ai nevoie de altceva decât de tine și de o pereche de pantofi comozi.

- În introspecție: În loc să iei un jurnal și să scrii câteva gânduri simple despre ziua ta, începi să cauți cea mai avansată aplicație de jurnal digital, compari funcționalitățile și petreci mai mult timp configurând aplicația decât reflectând asupra propriei stări.

Simplu: Ia un pix și o foaie. Scrie ceea ce îți vine în minte, chiar dacă pare banal.

- Te simți copleșit de o prezentare pe care trebuie să o pregătești:
În loc să începi direct cu o schiță simplă a ideilor principale, îți petreci ore întregi căutând template-uri perfecte, analizând cum au făcut alții și perfecționând detalii neesențiale. Rezultatul? Nu progresezi deloc și stresul crește.

Simplu: Deschide o foaie de hârtie și scrie trei idei principale pe care vrei să le transmiți. Pornește de la acestea și construiește pas cu pas, fără să te stresezi că trebuie să iasă perfect din prima.

Simplitatea te aduce în momentul prezent și îți oferă o cale concretă de a acționa. În loc să rămâi blocat în capcana gândurilor complicate, un gest simplu creează o descărcare emoțională, îți dă claritate și te ajută să mergi mai departe. Alege să faci un pas mic, astăzi. 😊

Soluțiile complicate par mai atrăgătoare și pentru că ne oferă promisiunea de a înțelege imaginea completă încă de la început. Dar vindecarea nu funcționează așa. Este ca un puzzle ale cărui piese trebuie să fie așezate una câte una. La început, piesele par fără sens – disparate, confuze. Într-un colț e o pată albastră, într-alt colț o linie indistinctă. Imaginea completă rămâne ascunsă până când piesele încep să se conecteze.

Soluțiile simple sunt ca piesele individuale de puzzle: aparent nesemnificative, dar esențiale. Problema este că, în loc să ne concentrăm pe așezarea unei piese, ne întrebăm obsesiv: „Cum va arăta imaginea finală? Este importantă pentru mine? Ce relevanță are?” Dar imaginea nu poate avea sens până când nu construim relațiile dintre piese.

Soluțiile simple pot părea „prea ușoare” sau „prea mici” pentru complexitatea vieții noastre. De aici vine senzația că ele sunt neadecvate. Dar această percepție este înșelătoare. Imaginea finală a puzzle-ului nu va avea sens dacă nu trecem prin procesul de așezare a fiecărei piese.

Mai mult, imaginea completă ar putea părea „fake” dacă nu participăm activ la proces. Nu o vom simți autentică pentru că nu am făcut munca necesară. Acele piese trebuie să treacă prin interiorul nostru – prin emoțiile, reflecțiile și prin corpul nostru – pentru ca imaginea finală să capete un sens real.

Uneori, tendința de a complica lucrurile vine din neîncrederea în eficiența pașilor mici sau din dorința de a avea control deplin asupra rezultatului final. Însă vindecarea, schimbarea sau atingerea unui obiectiv necesită răbdare și consecvență. Iar prin simplitate procesul devine fluid și flexibil. Iată cum să îmbrățișăm procesul pas cu pas:

1. Renunță la dorința de control asupra rezultatului final

Dorința de a controla totul de la început este un mecanism de protecție împotriva incertitudinii. Ne dorim să știm cum se va desfășura totul, pentru a ne simți în siguranță, dar această dorință poate deveni o capcană. În schimb, metodele terapeutice ne învață să fim prezenți în proces, să explorăm emoțiile și să ne reconectăm cu sinele și cu ceilalți, pas cu pas.

Renunțarea la dorința de control asupra rezultatului final creează spațiu pentru curiozitate, creativitate și acceptare. În loc să rămâi blocat în „cum ar trebui să fie,” începi să explorezi „cum este” – iar aceasta este cheia procesului de schimbare autentică. 😊

Prin Psihodramă: Acceptarea incertitudinii procesului

În psihodramă, ești invitat să pui în scenă o situație din viața ta, fără să știi cum va evolua. Acest proces îți permite să fii deschis către noi perspective și soluții, pe care poate nu le-ai anticipat.

• Exemplu: Joci un rol legat de relația cu un părinte. Nu știi cum va evolua scena, dar trăirea emoțiilor și explorarea în cadrul procesului psihodramatic îți oferă o înțelegere mai profundă, fără să fie nevoie să „găsești” imediat un răspuns.
• Întrebare: „Dacă ar fi să alegi acum o situație din viața ta pe care ai vrea să o explorezi, fără să știi unde va duce, care ar fi aceasta?”

Prin Metoda ESPERE: Claritatea mesajului, fără așteptări rigide

ESPERE promovează claritatea în comunicare și observarea relațiilor, fără a încerca să controlezi reacțiile celuilalt. Mesajele clare și autentice creează un spațiu pentru conexiune și schimbare, fără să cauți o concluzie imediată.

• Exemplu: În loc să încerci să „rezolvi” rapid un conflict cu partenerul („vreau să facem așa!”), poți începe prin a-ți clarifica emoțiile. Transmiterea unui mesaj simplu, cum ar fi „Mă simt rănit când…”, deschide dialogul fără a forța un rezultat.
• Întrebare: „Cum ar fi să te concentrezi pe clarificarea mesajului tău, fără să te aștepți la o reacție imediată?”

Prin Metoda NARM: Ancorarea în prezent

În NARM, accentul este pus pe observarea momentului prezent și pe construirea unei relații sănătoase cu tine însuți. Nu este vorba despre repararea trecutului, ci despre conectarea cu resursele actuale.

• Exemplu: În loc să te întrebi cum vei repara o relație sau o traumă, observi ce simți acum și ce resurse sunt disponibile. Aceasta îți permite să abordezi vindecarea treptat.
• Întrebare: „Ce observi în acest moment în corpul tău, fără să încerci să schimbi nimic?”

2. Îmbrățișează simplitatea

Simplitatea este fundamentul schimbării autentice și durabile. Metodele terapeutice ne învață să ne reconectăm cu gesturile și pașii mici, care aduc bucurie, constanță și autenticitate. Prin gesturi simple, putem explora emoții complexe, clarifica relații și ne putem ancora în momentul prezent.

Prin Psihodramă: Simbolurile simple dezvăluie emoții profunde

În psihodramă, un obiect simbolic sau un gest mic poate aduce la suprafață emoții și revelații neașteptate. Simplitatea acțiunii creează spațiu pentru conectarea cu straturile mai adânci ale poveștii tale.

• Exemplu: Atingi o pernă care simbolizează persoana iubită. Gestul, deși simplu, te poate conecta profund cu ceea ce simți despre relația voastră.
• Întrebare: „Cum te simți când te conectezi cu acest simbol? Ce îți spune despre relația ta?”

Prin Metoda ESPERE: Gesturile simbolice creează claritate

ESPERE folosește obiecte simbolice, precum o panglică pentru a reprezenta relațiile, pentru a aduce claritate în interacțiuni. Un gest simplu, cum ar fi tăierea unei panglici, poate reprezenta o decizie importantă, cum ar fi ruperea unei legături toxice.

• Exemplu: Dacă te simți prins într-o relație dificilă, poți simboliza legătura printr-o panglică și să o tai, marcând simbolic un nou început.
• Întrebare: „Ce emoții apar când îți imaginezi că tai simbolic această legătură?”

Prin Metoda NARM: Simplitatea înseamnă să fii prezent

NARM ne încurajează să fim prezenți cu ce simțim acum, fără să analizăm totul. Observarea momentului prezent este o practică simplă, dar profundă.

• Exemplu: În timpul unei sesiuni, pur și simplu observi cum respiri sau cum stai în scaun. Acest gest aparent banal poate aduce un sentiment neașteptat de liniște și stabilitate.
• Întrebare: „Ce observi în corpul tău acum, fără să încerci să schimbi nimic?”

3. Amintește-ți că progresul înseamnă proces, nu perfecțiune

Vindecarea este un proces, nu un obiectiv final. Fiecare mică acțiune contribuie la imaginea de ansamblu. Metodele terapeutice pun accent pe trăirea momentului și pe învățare, nu pe atingerea unui ideal.

Prin Psihodramă: Procesul contează mai mult decât rezultatul

În psihodramă, este mai important să trăiești experiența decât să ajungi la un „răspuns” concret. Emoțiile retrăite sau exprimate sunt deja o formă de vindecare.

• Exemplu: Joci o scenă legată de o pierdere emoțională. Chiar dacă nu găsești imediat un răspuns, retrăirea și exprimarea emoțiilor tale aduce eliberare și claritate.
• Întrebare: „Cum te simți după ce ai trecut prin această experiență, chiar dacă nu ai găsit toate răspunsurile?”

Prin Metoda ESPERE: Progresul vine din gesturi repetate și clare

ESPERE subliniază că progresul vine din clarificarea mesajelor și din repetarea gesturilor sănătoase. Nu trebuie să rezolvi totul deodată, dar fiecare pas mic contribuie la o relație mai echilibrată.

• Exemplu: După un conflict, transmiți un mesaj simplu și sincer: „Am nevoie să fiu ascultat când vorbesc despre lucruri importante.” Aceasta nu repară întreaga relație, dar este un pas transformator.
• Întrebare: „Ce mesaj clar ai putea transmite azi, care să fie un pas spre o relație mai bună?”

Prin Metoda NARM: Observarea micilor schimbări emoționale

Progresul în NARM înseamnă să accepți și să observi schimbările subtile din răspunsurile tale emoționale. Nu trebuie să „repari” trecutul, ci să înveți să trăiești cu ceea ce este acum.

• Exemplu: În loc să te forțezi să ierți pe cineva imediat, observi cum se simte corpul tău când te gândești la acea persoană. Aceasta deschide drumul către o iertare autentică.
• Întrebare: „Ce schimbare subtilă ai observat în felul în care răspunzi emoțional acum față de înainte?”

Îmbrățișarea simplității și acceptarea procesului ne eliberează de presiunea perfecțiunii. Este mai important să faci un pas mic, azi, decât să aștepți să „repari” totul deodată. Progresul real vine din gesturile mici, autentice și constante. 😊

1. Gândirea „totul sau nimic”: Problemele mari cer, în mintea noastră, soluții la fel de mari, ceea ce ne face să respingem pașii mici care pot aduce schimbarea. Exemplu: Renunțarea la gesturi mici de afecțiune pentru că „dacă nu facem totul pentru a ne repara relația, nu are rost.”

2. Supraanaliza și perfecționismul: Căutarea soluției perfecte paralizează acțiunea, făcându-ne să amânăm orice inițiativă până la „momentul ideal.” Exemplu: Încercarea de a plănui o întâlnire perfectă, dar amânarea acesteia pentru că „nu am găsit încă locul ideal.” - „Ce ai putea să faci acum, fără să aștepți momentul perfect?”

3. Lipsa de răbdare cu progresul treptat: Ignorăm pașii mici pentru că vrem rezultate rapide, deși schimbarea durabilă vine din efort constant. Exemplu: Refuzul de a începe terapie de cuplu pentru că „va dura prea mult să vedem rezultate.” - „Ce ar fi un pas mic pe care îl poți face acum pentru a începe schimbarea?”

4. Sentimentul de copleșire: Problemele par atât de mari încât soluțiile simple sunt percepute ca insuficiente și sunt evitate. Exemplu: Evitarea unei discuții despre separare din cauza fricii că întreaga relație se va destrăma. Întreabă-te: „Ce te-ar ajuta să te concentrezi doar pe primul pas, fără să te gândești la întreaga situație?”

5. Nevoia de validare a complexității problemei: Credem că problemele noastre sunt atât de speciale încât doar soluții elaborate le pot face față. Exemplu: Insistența că doar o abordare personalizată ar putea ajuta la îmbunătățirea relației. - „Este clar că situația voastră este unică. Cum ar fi să începeți cu ceva mic și să ajustați pe parcurs?”

6. Narcisismul - Soluții demne de „complexitatea” mea: Respingem soluțiile simple pentru că ne temem că nu reflectă importanța sau unicitatea noastră. Exemplu: Ignorarea activităților de reconectare simple, cum ar fi o plimbare împreună, pentru că „noi avem nevoie de ceva mai profund.” - „Ce ar schimba în relația voastră dacă ați începe cu lucruri mici, dar constante?” - „Ce ai putea învăța despre relația ta dacă ai încerca, chiar dacă nu va ieși perfect?”

7. Frica de eșec: Ne temem că o soluție simplă care eșuează ar lăsa impresia că nu există nicio speranță. Exemplu: Amânarea unui gest de apropiere, precum o îmbrățișare, din frica de a fi respins.

8. Dificultatea de a implementa soluții: Chiar și cele mai simple soluții par greu de aplicat din cauza lipsei de energie sau consistență. Exemplu: Refuzul de a planifica o seară împreună, deși ambii parteneri știu că au nevoie de timp de calitate. - „Cum ai putea să reduci această soluție la cel mai mic pas posibil?”

9. Posibile emoții subiacente: Anxietatea, rușinea sau frustrarea ne împiedică să încercăm soluții simple, chiar dacă sunt eficiente. Exemplu: Evită să ceară sprijin pentru că simte că ar fi o povară. - „Ce temeri ai în legătură cu aceasta?”

Simplitatea nu înseamnă superficialitate. Nu este un semn de lipsă de profunzime, ci un semn de claritate. Uneori, soluțiile simple sunt mai eficiente pentru că ne permit să ne concentrăm asupra esențialului. E ca atunci când trebuie să desfaci un nod într-un cablu: dacă tragi și răsucești, lucrurile se complică. Dacă te oprești și începi cu buclele cele mai simple, reușești.

E ca și cum am spune: „Sufletul meu e o capodoperă complicată, nu poate fi reparat cu ceva atât de simplu.” Dar la fel ca în artă, chiar și cele mai complicate opere pot fi restaurate cu gesturi mici, precise, și unelte simple. Nimeni nu începe să restaureze o pictură celebră cu soluții grandioase, ci cu o pensulă mică și multă răbdare.