Pentru programare ședință psihoterapie tel. 0764.815.898 sau contact@tatianamorari.ro

Mitul sufletului pereche – mituri despre iubire #2

Studiile spun că starea noastră de bine în cea mai mare parte (60%) depinde de calitatea relațiilor noastre, într-o mică măsură (30%) depinde de acțiunile noastre (aici includ dinamica și intensitatea emoțională, mentală, comportamentală și chiar spirituală) și într-o foarte mică măsură (10%) depinde de ce se întâmplă în jurul nostru. Bine, toate acestea se întrepătrund ușor și proporția se modifică în cazul situațiilor extreme, de urgență, calamități etc, dar după o anumită perioadă de timp noi ne adaptăm chiar și celor mai grele situații și ușor-ușor raportul dintre cele trei domenii ajunge să fie cel menționat mai sus.

ȘTIM BINE CU TOȚII ȘI UNEORI SIMȚIM ACUT CĂ OMUL ESTE O FIINȚĂ RELAȚIONALĂ, ADICĂ AVEM NEVOIE DE UN/O CINEVA CA SĂ NE SIMȚIM BINE

Mărețul Google afișează 775.000 de rezultate pentru expresia „suflet pereche”, introducând aceleași cuvinte pe YouTube ne putem convinge că există cumulat milioane de vizualizări cu înregistrări pe aceeași temă. Multe site-uri și agenții matrimoniale promit membrilor săi că le vor găsi sufletul pereche, adică acea persoană special concepută numai și numai pentru ei, care așteaptă undeva și alături de care își vor găsi în sfârșit fericirea pe viață.

Această iluzie este atât de adânc înrădăcinată în gândirea magică a unor persoane (imature emoțional), încât aceste site-uri matrimoniale reprezintă una dintre cele mai rentabile activități comerciale pe internet, după site-urile porno (pentru a te convinge vezi site-ul https://www.comscore.com/ – amatorii de pornografie caută corpul perfect așa cum persoanele pasionale predispise spre idealizare caută partenerul perfect).

S-au scris, se scriu și cred că se vor scrie zeci de cărți despre „Cum să îți găsești sufletul pereche și să-l păstrezi”. Multe cărți pe această temă sunt chiar bestselleruri. Este o întreagă industrie a cărei profit se bazează pe naivitatea emoțională a milioane de femei și de bărbați. Aș fi curioasă să aflu ce părere ai tu despre aceasta sau câți dintre voi sunteți de acord cu aceasta. Iluzia sufletului pereche își are originea în golul existențial resimțit de orice ființă umană. Cu toții simțim cumva că ne lipsește ceva și credem că acel ceva este celălalt. Și golul acesta ne împinge spre celălalt, dar niciodată nu poate fi acoperit pe deplin, spre dezamăgirea multora dintre noi. Sentimentul că suntem incompleți nu-i deloc plăcut, dar aceasta este realitatea în care trăim.

Cercul vicios în care: pe măsura efortului de a găsi o persoană cu care să ne potrivim perfect (vezi ce am scris în articolul anterior despre idealizare), scad șansele de o găsi (dat fiind că nu există) și în consecință putem începe să ne simțim din ce în ce mai dezamăgiți și goi pe interior. Sau fiind deja într-o relație începem să ne simțim trădați, amăgiți sau că am tras „lozul necâștigător” pentru că descoperim „imperfecțiunile” celuilalt (în acest caz „celălalt” nu este o persoană toxică, rea sau violentă, ci e o persoană „normală” cu anumite imperfecțiuni, ca oricare dintre noi ? doar dacă nu suntem Iisus sau Dalai Lama). Unele persoane pot fi prinse în acest cerc vicios și precum alcoolicii, toxicomanii sau workaholicii și își caută compulsiv jumătatea de teama golului existențial și din refuzul de a-și accepta propriile limite și limitele celuilalt.

Un alt aspect important care merită știut este că persoana prinsă în iluzia existenței „sufletului pereche” din păcate nu reușește niciodată să fie cu adevărat într-o relație și să se bucure de ea. Fiind implicată la un nivel superficial într-o relație ea nu reușește să trăiască dinamica creșterii, dezvoltării, maturizării unei relații de cuplu și nici a unei despărțiri sănătoase. De ce? Pentru că la prima criză de cuplu ea nu trece testul realității: după prima fază a idealizării celuilalt mica-perfecta-lume se prăbușește (vezi ce am scris în articolul anterior despre idealizare) după ce descoperă că celălalt nu este perfect, că are defectele și lipsurile sale. Și în acest caz, ea fie pornește în căutarea unui alt suflet pereche iluzoriu (varianta 2.0, 3.0, 4.0 ș.a.m.d.), fie se confruntă cu realitatea.

PENTRU BĂRBAT, FEMEIA IDEALĂ ESTE UN PORUMBEL CARE ARE CALITĂȚILE UNEI FURNICI; PENTRU FEMEIE, BĂRBATUL IDEAL ESTE UN LEU CE ARE RĂBDAREA UNUI MIELUȘEL. ANONIM

Păi, bine, bine și ce este de făcut?

1. Să conștientizăm faptul că nici noi nu suntem perfecți, să ne oprim în a mai căuta partenerul perfect și să urmărim să facem echipă bună cu cel pe care îl avem (de sigur, dacă există iubire, avem o relație sănătoasă etc.)
2. Să înțelegem și să facem diferența între partenerul imaginat, care există doar în mintea noastră, și partenerul real de care acceptăm să ne legăm viața.
3. Să acceptăm prezența acestui gol interior și permanent. Da, este obositor, da, este consumator de energie, dar ori accepți că acest gol există și va exista, ori acest gol te va cuprinde cu totul. Ai putea alege să dai sens existenței acestui gol. Uite câteva alternative:

acest gol există ca un simbol al fricii de sfârșit, de moarte și de frica morții poți face lucruri concrete pentru o viață mai bună, de calitate, la un standard superior;
să vezi acest gol ca pe un simbol al acceptării că suntem finiți, nu infiniți, că avem limite și în acest caz ai putea să îți orientezi atenția asupra senzațiilor din corp – care funcționează ca un semafor interior și care ne ajută să ne orientăm mai bine atunci când ne apropiem de o limită;
acest gol interior, de fapt, ne poate da energia, motivația necesară pentru a acționa și pentru a avea o minte dinamică, o viață emoțională bogată în trăiri, un corp stenic și dinamic, o curiozitate și deschidere față de nou etc;
apoi, acest gol poate fi mai tolerabil atunci când urmărim să îl umplem cu trăiri plăcute, bucurii, frumos, bine etc;

4. să ne asumăm că suntem compleți și nu avem nevoie, de fapt, de o jumătate pentru a fi bine, să ne asumăm un demers de cunoaștere personală și de „îndrăgostire de sine” care să presupună dezvoltarea unei relații sănătoase cu sine. Altfel, dacă plecăm de la premisa că suntem „jumătăți de oameni” ce vom ajunge să avem va fi o relație de dependență (eu sunt dependentă de tine și tu de mine), nu o relație în care fiecare se simte complet, autonom, liber să crească etc.
5. apoi, dezvoltând o relație bazată pe principiile de mai sus, să conștientizăm ceea ce se dezvoltă între un „eu” și un „tu” este un spațiu în care se „întâlnim” cu adevărat și aceasta este relația.

OARE, FRUMUSEȚEA DRAGOSTEI CONSTĂ ÎN ALEGEREA DE A IUBI O PERSOANĂ IMPERFECTĂ?

Deși imperfectă, orice persoană e demnă de iubire (de sigur, dacă există iubire și avem o relație sănătoasă etc.🙂 Nu suntem perfecți pentru că fiecare dintre noi se află pe un drum al său de creștere, de vindecare și de maturizare.

DAR PE CE MĂ BAZEZ, CE EXISTĂ?

Există ceea ce s-ar putea numi „parteneri adecvați”. Cu un partener adecvat ne potrivim din multe puncte de vedere, suntem compatibili la nivel mental, emoțional, corporal și chiar spiritual. Iar pentru a afla aceasta este necesar să ne asumăm un efort de cunoaștere și descoperire a celuilalt. Sensul biblic al verbului „a iubi” este „a cunoaște”. A fi compatibil cu cineva nu înseamnă a fi identici. De obicei, un „partener potrivit”:

provine din același mediu socioeconomic ca și noi;
împărtășește aceleași convingeri spirituale și filosofice despre viață;
corespunde cel mai bine, chiar dacă nu într-un mod perfect, cerințelor noastre elementare;
planurile sale de viitor le completează pe ale noastre;
concepția pe care o are despre familie, copii, educația copiilor se apropie de propria noastră percepție.

Toate cele de mai sus fac parte din ceea ce punem noi numi „contractarea relației”, un fel de caiet de sarcini pentru o licitație ? care e bine să fie re-discutat cel puțin o dată la 3 ani de relație, adică din 3 în 3 ani. Căci, așa cum spuneam mai sus, fiecare dintre noi este în proces de creștere și maturizare personală, de aceea e posibil ceea ce îmi doream acum 3 ani să nu îmi mai doresc și pentru următorii 3 ani de acum încolo. Totuși, aceste abateri de la „contractul inițial” nu sunt foarte mari, de obicei.

Numeroase studii au arătat că, de fapt, compatibilitatea reprezintă unul dintre cei mai importanți factori pentru o viață de cuplu reușită. Partenerul adecvat seamănă cu noi, dar, așa cum este și firesc are trăsături diferite, ceea ce îmbogățește relația. Ce sens ar avea să trăiești cu o clonă psihologică a propriei persoane?