Teama de eșec

Frica de eșec este o stare de anxietate persistentă și irațională legată de eșecul de atingere a unor standarde și obiective impuse de sine sau de alții. Poate include anxietatea legată de nivelul de instruire, pierderea slujbei, inadecvarea sexuală sau pierderea stimei celorlalți sau a stimei de sine.

Eșecul poate provoca sentimente precum dezamăgirea, furia, frustrarea, tristețea, regretul și confuzia care, deși sunt neplăcute, nu sunt de obicei suficiente pentru a declanșa o teamă deplină de eșec. Dacă privim mai atent, nu eșecul în sine este sursa fricii, ci consecințele sau ceea ce urmează după un eșec:

Din această listă rușinea și pierderea afecțiunii celor dragi influențează cel mai mult dezvoltarea fricii de eșec.

Reticență în a încerca lucruri noi sau de a ne implica în proiecte ce includ anumite provocări.

Auto-sabotare – de ex. amânare, anxietate excesivă. Uneori poate ne întrebăm dacă îngrijorarea și suferința din nimicuri este înscrisă în ADN-ul ființei umane. Anumite studii au demonstrat faptul că ne facem griji pentru scenarii care, în proporție de 90% nu au loc, nu devin realitate. Alte concluzii ne demonstrează că noi ne consumăm 80% din energie pentru 20% din lista noastră de to do-uri și că facem lucruri doar în regim de urgență, pe ultima sută de metri. Alte statistici ne comunică faptul că zilnic ne trec prin minte aproximativ 80.000 de gânduri și cele mai multe dintre ele se repetă de la o zi la alta. Ne sabotăm noi înșine existența. Suntem preocupați și ne încăpățânăm să facem lucruri care ne epuizează.

Stima de sine sau încrederea în sine scăzută – discurs intern precum: Nu voi fi niciodată suficient de bun pentru a obține acea promovare sau Nu sunt suficient de inteligent pentru a intra în echipa respectivă. După experiențe repetate marcate de eșec este greu să privim dincolo de el și să vedem lucruri precum calitatea efortului, circumstanțele atenuante sau oportunitățile de creștere.

Perfecționism – dorință și motivație de a face doar acele lucruri pe care știm că le vom finaliza în termen, perfect și cu succes. A ieși în afara zonei de confort devine terifiant.

Creșterea copiilor este, probabil, una dintre cele mai mari responsabilități. Să ai grijă și să contribui la dezvoltarea unui copil, viitor adult conștient, autonom, responsabil, inteligent și sănătos se poate simți ca o binecuvântare, dar și ca ceva înfricoșător. Oricât ne-am pregăti dinainte, când apare copilul avem impresia că am devenit brusc o mamă sau un tată.

În momentul emoționant al primei întâlniri cu micuțul sau la scurt timp după aceea, în noi se declanșează o dragoste infinită, dar și întrebări de genul: Ce se întâmplă dacă nu reușesc?, Dacă nu sunt o mamă/un tată grozav/ă?

Nu știu dacă există soluții care să ne vindece definitiv de frica de eșec, dar sunt lucruri care ne pot ajuta să gestionăm mai bine această neliniște:

Acceptă că nu ești perfect! Dacă reușim să privim lucrurile fără frică, reușim să ne dăm seama că noi niciodată, dar chiar niciodată, nu vom reuși să fim părinți perfecți (îmi pare rău dacă am rănit pe cineva). Dacă ne dorim aceasta înseamnă că ar fi bine să ne revizuim așteptările pentru că dorința sau standardul auto-impus de a fi părinte perfect nu este unul realist. Nu suntem perfecți pentru că suntem oameni care trăiesc experiența unui proces de creștere. Nu trebuie să fii perfect, ci un părinte iubitor care învață din greșeli!

Ai grijă de tine în primul rând! Din diverse motive mulți dintre noi sunt obișnuiți să avem grijă de cel de lângă, apoi de propria persoană. Iisus a spus: Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. De multe ori, noi uitam partea a doua a îndemnului Său. Ca și părinți dăruim mult și foarte multe. Este un flux continuu de nevoi ale copilului pe care noi ne dorim să le satisfacem. Dar adevărul este că cel mai bun părinte este părintele fericit! Prin urmare, trebuie să avem grijă să avem un timp al nostru de care să ne bucurăm, fără să ne simțim vinovăție în legătură cu aceasta. Atunci când suntem plini de energie și bucurie, gândul de a greși dispare.

Exemplul este mama învățăturii! Să ne trăim viața pe care le-o dorim copiilor noștri. Dacă ne dorim ca ei să se simtă liberi, să fie conștienți de ce li se întâmplă, cel mai bun mod de a-i învăța să trăiască așa este să trăim noi așa. Simțindu-ne bine, să îndrăznim să trăim viața pe care ne-o dorim și așa le vom arăta copiilor că a ne urma inima și fericirea este un mod uimitor de a trăi. Dacă nu ne agățăm de gândurile și opiniile altor persoane, le arătăm copiilor că este mai important să trăim viața pe care o alegem și nu viața pe care alții consideră că ar trebui să o trăim.

Ne limităm oportunitățile, evitând riscurile, experiențele noi și pe cele care ne-au cauzat suferință în trecut: de ex. refuzul unui tânăr de a se întâlni cu o femeie, deoarece nu este în stare să înfrunte frica de o nouă dezamăgire.

Ne este frică să fim vulnerabili.

Ne este frică de apropiere și intimitate sufletească.

Ne plictisim și devenim plictisitori, iar relațiile noastre alunecă în tipare previzibile: de ex. teama de singurătate ne poate determina să ne complacem în relații care nu ne mai plac, nu ne mai stimulează, în consecință devenim apatici și plictisiți sau o relație în care cei doi nu se simt fericiți, dar nici nu discută despre aceasta din frica de a nu-l răni pe celălalt, în consecință relația poate părea una fericită, pe când cei doi se simt, de fapt, foarte singuri;

Avem o viață ghidată de credințe limitatoare dacă trăim conform sintagmelor:

Frica de eșec al unui angajat de cele mai multe ori se manifestă prin perfecționism (depășirea deadline-urilor), printr-un comportament și gândire haotică (amânare, agitație), însă de către șefi poate văzut ca iresponsabil, leneș sau dezinteresat, cu atitudine pasivă.

Și în cazul acestui rol credințele limitatoare moștenite își pun o amprentă serioasă:

Membrii familiei încă de la nașterea copilului pun etichete și o fac pe tot parcursul dezvoltării copilului. Primele sunt etichetele fizice, copilului i se spune că are ochii tatălui, are bărbia bunicului, părul bunicii materne etc. pe măsură ce copilul crește etichetele devin mai complexe și se referă la aptitudinile, trăsăturile de caracter, comportamentele noastre etc.

Chiar dacă sunt pozitive unele etichete sunt greu de purtat: Ești curajos pentru că tu trebuie să depui eforturi mari pentru a reuși sau Trebuie să faci totul ca la carte, totul trebuie să fie perfect pentru că așa facem și noi etc.

Iar etichetele negative sunt de-a dreptul distrugătoare: Ești un om fără căpătâi, un neadaptat, nimeni n-o să te vrea, O să te dau la țigani, Împiedici pe toată lumea etc.

Alte suferințe cu efecte pe termen lung sunt generate de etichetele și comparațiile între frați sau alți membri ai familiei: Ești un neisprăvit ca tatăl tău!, Învață ca să fii ca fratele tău!, Ce caracter urât ai, semeni cu mătușa ta!

Etichetele sunt internalizate și devin un scenariu de viață pentru că ele sunt repetate în mod frecvent și declanșează mecanisme de devalorizare, culpabilizare. După aceasta are loc identificarea și asumarea prezicerilor. Cei dragi și părinții, de cele mai multe ori, nu sunt conștienți de impactul cuvintelor, comportamentelor și atitudinilor lor, ei evaluându-ne în funcție de propria istorie.

#NoShamePolicy – frica de a părea penibili, ciudați sau caraghioși ne împiedică să încercăm și ne încetinește orice proces de învățare. Astăzi, într-adevăr, încercarea și eșecul nu sunt văzute cu ochi buni. Putem depăși această teamă creând un mediu în care eșecul nu este urmat de râs, ridiculizare și jenă.

#Acționează – în general, există trei moduri în care oamenii fac față situațiilor: evitare, acceptare și acțiune. În cazul confruntării cu o problemă putem sta de-o parte și aștepta ca problema să se rezolve de la sine, putem accepta că există o problemă și să ne gândim că poate nu e chiar așa de rău că s-a întâmplat așa ceva sau putem căuta soluții pentru a rezolva și scăpa de problemă. Din punctul de vedere al satisfacției pe termen lung o poziție implicată și activă ne va aduce mai multă stare de bine și ne va consolida încrederea în sine.

#ÎnvațăDinGreșeli – un psiholog din american a studiat atitudinea elevilor față de un viitor test. Unii vedeau testul o ca pe o ocazie de a vedea cât au învățat/unde se află; alții l-au văzut ca pe o șansă de a se compara cu colegii lor de clasă, alții au continuat să fie motivați să învețe chiar și după testare. Orientarea pe sarcină (concentrându-ne mai mult pe dezvoltarea individuală și mai puțin pe comparația cu ceilalți) contribuie la creșterea motivației, încrederii, capacității de autoreglare, performanța, precum și reducerea anxietății.

#RămâiConectat – Unde-s doi puterea crește!, așa că, dacă ceva ne îngrijorează, e bine să vorbim cu cineva (cu părinții, un prieten, profesor sau un specialist). Rămânând în contact cu cei apropiați și în momentele dificile, ne dezvoltă reziliența.

#TestareaRațională a temerilor – această frică este reală și există șanse să se împlinească? Mark Twain a spus odată: Am avut o mulțime de griji în viața mea, dintre care cele mai multe nu s-au întâmplat niciodată. De multe ori, ne îngrijorăm degeaba și pentru lucruri iraționale. Este bine să ne tratăm fricile cu mintea, dacă emoțiile ne-au copleșit.

#TestareaSursei – De unde vine această frică? Este ceva ce îmi doresc eu sau este un standard social? Ne dorim noi ceva cu adevărat sau așa au făcut părinții mei și nu vreau să îi dezamăgesc?

Să ne concentrăm asupra a ceea #CePutemControla – Când ne concentrăm pe lucruri pe care nu le putem schimba, adesea ajungem să ne stresăm sau să fim nervoși. Concentrându-ne pe aspecte pe care le putem controla dobândim un sentiment de certitudine și încredere. O altă strategie constă în a ne orienta atenția asupra procesului (ce avem de făcut, ce facem, pas cu pas) și nu asupra rezultatului pe care nu îl putem controla. Ceea ce putem controla este efortul nostru, atitudinea și și cât de bine ne organizăm.

Eșecul este o #SursăDeFeedback – un eșec nu ne mai afectează atunci când ne concentrăm asupra lecției pe care am învățat-o, asupra efortului pe care l-am depus, a competenței care s-a dezvoltat. E bine să evităm să ne judecăm sau să vedem lucrurile în alb-negru pentru că acestea pot provoca stres, anxietate și stimă de sine fragilă.